Maria, colega mea de camera, s-a casatorit pe 10 aprilie. Am jelit-o cat am jelit-o, dar apoi m-am consolat ca ne-om mai intalni, s-a mutat doar la capatul Clujului, nu la capatul lumii. Am fost luni dimineata pentru prima data la ea acasa (suntem niste persoane foarte ocupate si numai in ziua restectiva ne-am putut sincroniza agendele, bineinteles). La ora 9 am fost la ea, sa avem timp de cafea si povestile aferente. Asa bine e la casa ei si a lui Claus! E cozy si intim. Mai e de lucru in apartamentul ala, dar are potential. Deja il si vad prin ochii ei cat de bine arata.
Guestbook-ul si cutia i le-am facut cu o zi inainte de nunta. Pozele sunt facute de Cristi Nemes.
Cumnata mea, Raluca, s-a apucat de caietit. Nu am cuvinte sa spun ce bucuroasa sunt. Mi-a spus ca vrea sa se implice la ceva strangere de fonduri pentru o lucrare cu saracii din Baia Mare si pentru misiune. Am apreciat lucrul asta, mai ales ca banii obtinuti vor merge pentru lucruri caritabile. O apreciez pe Ralu ca e tot timpul pusa pe treaba. Are o gramada de energie si toata ziua e in priza. Oricum, Ruthy, pretiozitatea de fiinta mica din casa lor nu o lasa sa se plictiseasca deloc. Desi e sotie, mama si nora exemplu, ma bucur ca se implica si in alte proiecte, ca se imbogateste si in alte directii. Raluca, faci o treaba excelenta!!! Cine stie ce poate iesi din inceputul asta handmade…
Tin minte cum am inceput si eu =)) Aoleu! Primul meu caiet l-am facut doar ca sa-mi demonstrez mie ca pot. Era trist de numa. Mai exista inca. Maria Chiorean il foloseste ca agenda la salon. I-a lipit niste stickere cu Fuxia pe coperta sa prinda culoare. Deci sa stiti ca atunci cand o sunati pe Maria sa va programati la salon sunteti notati in prima agenda Restored!!!
Intr-o seara de aprilie m-a apucat supararea. Ma tot gandeam la ce facusem in ziua respectiva si eram nemultumita ca din nou intarziasem la o intalnire. Roxa stie cel mai bine cu ce ma confrunt. Recunosc ca am o problema, dar lucrez la ea. Oricum, acum e muuuult mai bine fata de anii trecuti. Nu prea imi reuseste sa ajung la timp. Nu stiu cum se face ca numa nu pot sa aproximez bine timpul si parca minutele se scurg in nestire, fara sa ma traga de maneca: “Hei, fato, intarzii!!!”. Ce oameni si minutele astea… De aia am ceas! De mana. El ma mai speria cand dadeam cu ochii de el, aratandu-mi cat e ora. Ceasul asta l-am primit de ziua mea de la Raluca, cumnata mea. Si mi-era tare drag. Pana in momentul in care i s-a rupt cureaua. Si l-am lasat balta. Uselessa decizie. Timpul a luat-o razna, pentru ca telefoanele care ar fi putut sa-mi indice ora erau de negasit in geanta mea imensa, plina cu de toate.
Deci imi trebuia alta curea la ceas. Nu eram dispusa sa dau bani pe una din magazin (oricum, foarte putin probabil sa fi gasit una sa-mi placa). Da ce, eu nu pot sa-mi fac?! Si atunci mi-am adus aminte de Perrine. Fatuca asta m-a inspirat de cand eram mica. Erau niste desene in germana pe cand eram eu in clasele primare cu o fetita batuta de soarta, singura pe lume, care merge sa-si caute bunicul bogat si un trai mai bun. Pe mine mai mult m-au traumatizat si stiu ca am plans de numa. Fata asta era a trecut prin multe necazuri pana sa-si gaseasca bunicul: a plecat cu o caruta trasa de un magarus, mama-sa moare (taica-so cred ca moare mai repede) si nu mai are pe nimeni, decat un caine cu care sa vorbeasca, adica sa monologheze. In cele din urma, totul se termina cu bine, bunicul o accepta si o iubeste (nu mai stiu cum ajunge sa o indrageasca, dar stiu ca nu vedea si ea il convinge cumva sa se opereze si prima persoana pe care o vede dupa operatie este, ghiciti cine?! Exact! Perrine!!!) Nu asta am vrut sa va spun ca m-a inspirat. Nu ma inspira greutatile oamenilor, ci modul in care trec prin ele, atitudinea pe care o au. Era o fata tare, Perrine asta, si nu s-a dat batuta. In timp ce lucra in fabrica bunicului ei, locuia intr-o coliba impreuna cu cainele ei. Si pentru ca nu era evreica si nu traversa pustia inspre Tara Promisa, bineinteles ca i s-au rupt papucii. Dar ea ce a facut?! Nu si-a cumparat altii pentru ca nu avea bani, ci si-a facut o pereche de balerini!!! Si-a cumparat panglica si din ceva buruieni si-a impletit o talpa. Fascinant mi s-a parut. Si era foarte mandra de ei.
Asa mi-au aparut si mie flashuri cu trista Perrine si m-am pus la lucru. Dintr-o bucata de piele mi-am facut o curea handmade. Nu ma pot opri aici. Imi voi face si o pereche de sandale. Sfatul meu e sa le asteptati cu nerabdare. Vor fi tari!
Rama am adus-o de acasa de la Baia Mare. Era in pod si era toata… am vrut sa spun cacata de porumbei, dar nu pot sa spun asa ceva. Era foarte murdara. Am luat-o si am spalat-o (cu nasul si gura acoperite ca sa nu inhalez chestii toxice, pentru ca in House era sa moara Foreman de la gainat, si apoi m-am dezinfectat toata) si acum arata bine. Trebuie sa fac ceva compozitie. Pe viitor. Inca ceva restaurat.
Vreau sa ma axez pe crearea de guest book-uri. Nu am prea facut multe, dar cu siguranta asta e ce urmeaza sa fac. In Romania oferta nu e deloc atractiva pentru guest book de nunta. Nu prea ai de unde alege, iar modelele pe care le-am mai vazut sunt asa de… impersonale ca iti vine sa plangi . Guest book-ul se poate personaliza in culorile nuntii, la dimensiunea si forma dorita. Pentru cel din poze am avut instructiuni clare: mov cu argintiu, cotor dublu, inchizatoare cu brandenburg, foi ‘invechite’ cu cafea. In ultima poza sunt chiar eu, luand ultimele firicele de cafeluta de pe foi.
Luna trecuta m-a rugat pastorul/popa meu sa-i restaurez Biblia. Poate va intrebati, bine, si ce-i asa de mare lucru. Pai e!!! Pentru mine el si cu sotia lui, Carole, sunt printre cele mai importante pesoane din viata mea si ceea ce sunt, sunt in mare masura datorita lor. M-au sprijinit din secunda 1 si au investit in mine tot ce au avut mai bun. Au vazut valoare in mine si nu au incetat sa-mi aminteasca asta chiar si cand eu nu mai credeam. Familia lor a devenit si familia mea si stiu ca la orice ora daca as avea nevoie, mami si tati sunt acolo pentru mine. Ei sunt parintii mei spirituali si stiu ca, la fel ca oricare parinte, isi doresc sa realizez mai mult decat au facut ei, sa merg mai departe decat au mers ei.
Si toate lucrurile astea nu mi se aplica numai mie, ci tuturor celor de la Casa Tamplarului. Nu am doar eu exclusivitatea asta. Au inima deschisa pentru oameni si sunt aici pentru a sluji si a fi un exemplu de slujire. Si ii iubesc asa de tare!
Ma bucur ca a avut incredere in mine incat sa ma lase sa-i restaurez Biblia. Multumesc pastor Nicu Decean!
Acest album a fost trimis la Bucuresti. Trebuia sa fie mare si incapator si cu suflet. M-am apucat de lucru, dar nu stiam ce ma astepta. A fost primul album la care am vrut sa renunt. Atata de mult am lucrat la el incat nu credeam ca o sa ma mai pot bucura cand va fi gata. Nu a fost asa, m-am bucurat foarte tare cand l-am vazut gata si mi-a placut ce a iesit. Dar lucrul la el a fost foooarte mult. Cel mai tare m-am stresat cu taiatul hartiei de matase care venea pusa intre fiecare foaie de carton. Coperta albumului e imbracata cu hartie manunala, dar pentru ca avea o culoare galbuie ce nu se potrivea cu foile de carton din interior, a trebuit vopsita cu cafea, sa aiba aerul ala vintage. Am scaldat-o din belsug in cafea (cu multa grija pentru ca hartia manuala e foarte fragila cand se uda) si apoi am pus-o la uscat pe uscatorul de rufe. Extraordinar de profi, ce sa zic. Dar a iesit culoarea dorita. Si asta conteaza.
Primul articol pe site-ul meu personal. My baby!!! 😀 Sunt tare bucuroasa ca a luat nastere. Dar trebuie sa spun ca fara ajutorul lui Andrei nu ar fi iesit mare lucru. E asa bine sa ai prin preajma oameni care se pricep si la lucruri de astea. Inca mai e de lucru. Mai trebuie chitibusit la fiecare chestiuta. Mi se pare munca de chinez batran, dar oi face-o, ce sa mai zic.
Am lucrat mult in ultimul timp. Nici nu stiu ce sa postez acum. Sa dau un ochi prin sandramaua mea de poze de pe laptop.
Stiu! In cele ce urmeaza as vrea sa va arat ce inseamna sa faci de mana, adica handmade :), o agenda. A fost pentru Ela. E pentru sotul ei. Ceea ce vreau sa va arat e ca pentru a face o agenda e o munca… serioasa. Foile trebuie cusute, lipite pe cotor, coperta trebuie taiata, lipita, decorata si apoi cele doua parti puse impreuna. Nu-mi reuseste nici acum din prima totdeauna. Dupa cum bine se poate vedea din poze, prima data hartia de legatura din interior a fost maro, dar nu am reusit s-o potrivesc destul de repede si s-a adunat. A trebuit s-o refac si am pus un carton negru. Neinspirata decizie. Era prea gros si a trebuit sa-l tai intr-un loc. Invat din greseli. Dar pana la urma a iesit bine.
Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale..Accept
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.