Biblia pastorului

Luna trecuta m-a rugat pastorul/popa meu sa-i restaurez Biblia. Poate va intrebati, bine, si ce-i asa de mare lucru. Pai e!!! Pentru mine el si cu sotia lui, Carole, sunt printre cele mai importante pesoane din viata mea si ceea ce sunt, sunt in mare masura datorita lor. M-au sprijinit din secunda 1 si au investit in mine tot ce au avut mai bun. Au vazut valoare in mine si nu au incetat sa-mi aminteasca asta chiar si cand eu nu mai credeam. Familia lor a devenit si familia mea si stiu ca la orice ora daca as avea nevoie, mami si tati sunt acolo pentru mine. Ei sunt parintii mei spirituali si stiu ca, la fel ca oricare parinte, isi doresc sa realizez mai mult decat au facut ei, sa merg mai departe decat au mers ei.

Si toate lucrurile astea nu mi se aplica numai mie, ci tuturor celor de la Casa Tamplarului. Nu am doar eu exclusivitatea asta. Au inima deschisa pentru oameni si sunt aici pentru a sluji si a fi un exemplu de slujire. Si ii iubesc asa de tare!

Ma bucur ca a avut incredere in mine incat sa ma lase sa-i restaurez Biblia. Multumesc pastor Nicu Decean!

Sertarul cu povesti: Ep. 1 – Povestea semintei

Publicat in 28.11.2009 pe restoredbyhand.wordpress.com

Acest mic proiectel (care de fapt s-a cam lungit o luna) a inceput dupa ce am vazut, in ploaie, in curtea bisericii de pe Decebal niste sertare abandonate. Mai erau acolo si alte lucruri, chiar si o buda, dar acestea nu mi-au atras atentia ca si sertarele. Am stiut de cand le-am vazut ca au potential. A fost dragoste la prima vedere. Le-am luat acasa, le-am curatat, le-am lipit cu aracet si le-am fixat cu cleme de hartie, le-am vopsit si Voila! Si se vede foarte bine ce a iesit. Starea lor este departe de a fi perfecta, dar in asta consta farmecul lor. Au fost restaurate.

Si, bineinteles, ca sa imi cultiv obsesia mea cu sertarele atarnate pe perete, trebuia totusi sa existe o idee comuna care sa le uneasca, sa spuna toate o poveste. Povestea semintei incepe de la stanga la dreapta. Sunt diferite stadii de dezvoltare a mititelei seminte, ingropate in pamantul din primul paharel. Initial ma gandeam sa explic modul in care am conceput toata povestea asta. Joi, la grup, chiar am facut-o. Dar m-am razgandit. Fiecare vede cum vrea, ce vrea. Enjoy!

Aceste opere minunate se pot admira pe Decebal, nr. 4, la Casa Tamplarului. 🙂 )

Intr-o poza (multumesc, Sergiu) sunt si eu vorbind despre ele.