Toate patru albumele au mers la Arad. Sunt pentru diferite nunti, sper ca mirii sa se bucure de ele.
Nici nu stiu cum de am uitat sa le postez. Le-am terminat in urma cu vreo 2 sau 3 luni.
Albumul a mers la Cristina Neacsiu, cadou de nunta pentru sora ei. Ce mi-a placut a fost ca sora ei si-a facut singura invitatiile de nunta. Felicitari, sora Cristinei 🙂 Apreciez fiecare mireasa care se implica in organizarea nuntii ei. E cea mai buna solutie pentru a avea o nunta asa cum ti-ai imaginat-o. Presupune mai multa munca, dar si mai multa satisfactie. Cristina mi-a trimis o poza cu un album ce i-a placut si o poza cu una din invitatiile surorii ei si eu am facut ceea ce se vede.
Albumul are 50 de pagini, hartie de 180 de grame. Ca sa fie in totalitate handmade, eticheta de pe coperta am scris-o cu mana.
Mana din poza e a Roacsei si pozele sunt facute tot de ea. Multumesc, Roacsa!
Despre acest album foto scriam ieri. Aceasta este al doilea album de nunta care a mers la Arad. Din fericire a si ajuns acolo, desi era cat pe ce sa nu se intample chiar asa (dar n-are rost sa spunem de ce, asa-i Elvis? :))
Nu am legat eu albumul, ci i-am refacut doar copertile.
Inainte de toate vreau sa va aduc la cunostinta un lucru tulburator. Se intampla asa de multe in lumea asta, de aici auzi probleme, de acolo auzi probleme… Imi pare rau sa fiu si eu o asa persoana. Dar ceea ce am constatat ieri la photo session m-a indurerat pana la lacrimi: a disparut banca de pe Decebal. Banca aceea care emana atata istorie, care era marcata de trecerea timpului, care era un suport excelent pentru albumele mele si pe care ma hodineam multumita dupa fiecare sesiune de poze… Nu mai e! Ieri a trebuit sa folosesc un scaun. Daca cineva stie unde poate fi, sa-mi spuna. Si ma duc s-o iau acasa!
Lasand dramele la o parte, vreau sa va arat ultimele albume. Acesta va fi expediat la Arad la prietenul meu Elvis. Am mai facut pentru el inca unul, dar acela va aparea intr-un numar viitor 😀 Este un album de poze pentru nunta, culorile nuntii au fost visiniu si crem. Albumul este unul standard, deci nu eu l-am legat, ci i-am schimbat doar copertile.
Multumesc Ana pentru baloanele de sapun ce apar in cadru :*
Acest album a fost trimis la Bucuresti. Trebuia sa fie mare si incapator si cu suflet. M-am apucat de lucru, dar nu stiam ce ma astepta. A fost primul album la care am vrut sa renunt. Atata de mult am lucrat la el incat nu credeam ca o sa ma mai pot bucura cand va fi gata. Nu a fost asa, m-am bucurat foarte tare cand l-am vazut gata si mi-a placut ce a iesit. Dar lucrul la el a fost foooarte mult. Cel mai tare m-am stresat cu taiatul hartiei de matase care venea pusa intre fiecare foaie de carton. Coperta albumului e imbracata cu hartie manunala, dar pentru ca avea o culoare galbuie ce nu se potrivea cu foile de carton din interior, a trebuit vopsita cu cafea, sa aiba aerul ala vintage. Am scaldat-o din belsug in cafea (cu multa grija pentru ca hartia manuala e foarte fragila cand se uda) si apoi am pus-o la uscat pe uscatorul de rufe. Extraordinar de profi, ce sa zic. Dar a iesit culoarea dorita. Si asta conteaza.
Publicat in 23.02.2010 pe restoredbyhand.wordpress.com
Mi-a scris Oana intr-o zi ca ar vrea un album facut de mine. M-am bucurat foarte important pentru ca nu mai vorbisem cu ea de mult si astfel se anunta o noua intalnire d-a noastra. Pe Oana o cunosc de multi ani, din primii ani ai mei de Cluj. E una dintre persoanele cu care desi nu ma vad des, totusi cand ne intalnim putem vorbi ca si cand nu ne-am fi vazut de ieri. E plina de viata, colorata si cu o inima mare pentru cei din jurul ei. Are un umor asa de fain, ca ai tot asculta-o povestind. Mi-a spus ca s-a mutat in casuta ei si m-a invitat sa merg in vizita. Atat mi-a trebuit. Sa stii, Oana, ca voi chiar veni!
Mi-a spus ca vrea un album mai vintage si cam asta a iesit. Inca o chestie draguta… a vazut pe blog mini jurnalele cu lant pe care le-am daruit prietenelor mele de Craciun si cu o fraza de genul: “Hai, ca un pic de prietena ti-s si io, vreau si io unu!” cum as fi putut sa nu-i fac?! 🙂 )
Este albumul foto la care am intins coarda cel mai mult. Sa tot fie vreo 4-5 luni. Sunt lucruri de care ai face orice numai sa nu te apuci. Dintr-un sentiment… asa… greu explicabil in cuvinte. Cel mai dificil e pana incepi, apoi lucrurile merg ca unse. N-are nici o vina albumul asta, e frumos si-si va face treaba in excelenta.
