O noua curea de ceas

Vad ca ma specializez si pe curele de ceas. Nu vreau sa fac din asta un obicei (deci nu va aduceti ceasurile la mine), dar imi place din cand in cand sa-mi mai schimb indeletnicirile. Cureaua din poza imi place foooarte mult cum a iesit, dar mai ales ceasul. Cu cata mandrie l-am purtat pe mana pana sa-l inapoiez Simonei! Cureaua originala a fost din piele alba, dar in timp s-a uzat. Am avut acasa o bucata din pielea asta argintie. Parca mai bine mi se pare ca se potriveste cu ceasul. In interior, ca intaritura, am ales piele gri.

Asa arata cureaua dupa o saptamana de purtat. Simo si-a oferit manutica drept suport pentru minunatul ceas restaurat.

Butterfly anointing – scrapbook

Am auzit despre Luciana ca dupa ce a primit scrapbook-ul nu a lasat pe nimeni sa treaca prin cladire fara sa-l vada. Asemenea revarsari de entuziasm ma fac sa merg mai departe, sa lucrez pentru oameni, sa pun in practica ideile si dorintele lor. Lucico, sa te bucuri de el si sa il umpli cu lucruri dragi!

Multumesc, Maria, ca te-ai sacrificat sa tii scrapbook-ul in mana pentru poze. Esti o prietena de nadejde! :*

Caietitul se multiplica. Ce bine!!!

Cumnata mea, Raluca, s-a apucat de caietit. Nu am cuvinte sa spun ce bucuroasa sunt. Mi-a spus ca vrea sa se implice la ceva strangere de fonduri pentru o lucrare cu saracii din Baia Mare si pentru misiune.  Am apreciat lucrul asta, mai ales ca banii obtinuti vor merge pentru lucruri caritabile. O apreciez pe Ralu ca e tot timpul pusa pe treaba. Are o gramada de energie si toata ziua e in priza. Oricum, Ruthy, pretiozitatea de fiinta mica din casa lor nu o lasa sa se plictiseasca deloc. Desi e sotie, mama si nora exemplu, ma bucur ca se implica si in alte proiecte, ca se imbogateste si in alte directii. Raluca, faci o treaba excelenta!!! Cine stie ce poate iesi din inceputul asta handmade…

Tin minte cum am inceput si eu =)) Aoleu! Primul meu caiet l-am facut doar ca sa-mi demonstrez mie ca pot. Era trist de numa. Mai exista inca. Maria Chiorean il foloseste ca agenda la salon. I-a lipit niste stickere cu Fuxia pe coperta sa prinda culoare.  Deci sa stiti ca atunci cand o sunati pe Maria sa va programati la salon sunteti notati in prima agenda Restored!!!

Intr-o seara de aprilie m-a apucat supararea. Ma tot gandeam la ce facusem in ziua respectiva si eram nemultumita ca din nou intarziasem la o intalnire. Roxa stie cel mai bine cu ce ma confrunt. Recunosc ca am o problema, dar lucrez la ea. Oricum, acum e muuuult mai bine fata de anii trecuti. Nu prea imi reuseste sa ajung la timp. Nu stiu cum se face ca numa nu pot sa aproximez bine timpul si parca minutele se scurg in nestire, fara sa ma traga de maneca: “Hei, fato, intarzii!!!”. Ce oameni si minutele astea… De aia am ceas! De mana. El ma mai speria cand dadeam cu ochii de el, aratandu-mi cat e ora. Ceasul asta l-am primit de ziua mea de la Raluca, cumnata mea. Si mi-era tare drag. Pana in momentul in care i s-a rupt cureaua. Si l-am lasat balta. Uselessa decizie. Timpul a luat-o razna, pentru ca telefoanele care ar fi putut sa-mi indice ora erau de negasit in geanta mea imensa, plina cu de toate.

Deci imi trebuia alta curea la ceas. Nu eram dispusa sa dau bani pe una din magazin (oricum, foarte putin probabil sa fi gasit  una sa-mi placa). Da ce, eu nu pot sa-mi fac?! Si atunci mi-am adus aminte de Perrine. Fatuca asta m-a inspirat de cand eram mica. Erau niste desene in germana pe cand eram eu in clasele primare cu o fetita batuta de soarta, singura pe lume, care merge sa-si caute bunicul bogat si un trai mai bun. Pe mine mai mult m-au traumatizat si stiu ca am plans de numa. Fata asta era a trecut prin multe necazuri pana sa-si gaseasca bunicul: a plecat cu o caruta trasa de un magarus, mama-sa moare (taica-so cred ca moare mai repede) si nu mai are pe nimeni, decat un caine cu care sa vorbeasca, adica sa monologheze. In cele din urma, totul se termina cu bine, bunicul o accepta si o iubeste (nu mai stiu cum ajunge sa o indrageasca, dar stiu ca nu vedea si ea il convinge cumva sa se opereze si prima persoana pe care o vede dupa operatie este, ghiciti cine?! Exact! Perrine!!!) Nu asta am vrut sa va spun ca m-a inspirat. Nu ma inspira greutatile oamenilor, ci modul in care trec prin ele, atitudinea pe care o au. Era o fata tare, Perrine asta, si nu s-a dat batuta. In timp ce lucra in fabrica bunicului ei, locuia intr-o coliba impreuna cu cainele ei. Si pentru ca nu era evreica si nu traversa pustia inspre Tara Promisa, bineinteles ca i s-au rupt papucii. Dar ea ce a facut?! Nu si-a cumparat altii pentru ca nu avea bani, ci si-a facut o pereche de balerini!!! Si-a cumparat panglica si din ceva buruieni si-a impletit o talpa. Fascinant mi s-a parut. Si era foarte mandra de ei.

Asa mi-au aparut si mie flashuri cu trista Perrine si m-am pus la lucru. Dintr-o bucata de piele mi-am facut o curea handmade. Nu ma pot opri aici. Imi voi face si o pereche de sandale. Sfatul meu e sa le asteptati cu nerabdare. Vor fi tari!

Rama am adus-o de acasa de la Baia Mare. Era in pod si era toata… am vrut sa spun cacata de porumbei, dar nu pot sa spun asa ceva. Era foarte murdara. Am luat-o si am spalat-o (cu nasul si gura acoperite ca sa nu inhalez chestii toxice, pentru ca in House era sa moara Foreman de la gainat, si apoi m-am dezinfectat toata) si acum arata bine. Trebuie sa fac ceva compozitie. Pe viitor. Inca ceva restaurat.

E oficial! Am site!!!

Primul articol pe site-ul meu personal. My baby!!! 😀 Sunt tare bucuroasa ca a luat nastere. Dar trebuie sa spun ca fara ajutorul lui Andrei nu ar fi iesit mare lucru. E asa bine sa ai prin preajma oameni care se pricep si la lucruri de astea. Inca mai e de lucru. Mai trebuie chitibusit la fiecare chestiuta. Mi se pare munca de chinez batran, dar oi face-o, ce sa mai zic.

Am lucrat mult in ultimul timp. Nici nu stiu ce sa postez acum. Sa dau un ochi prin sandramaua mea de poze de pe laptop.

Stiu! In cele ce urmeaza as vrea sa va arat ce inseamna sa faci de mana, adica handmade :), o agenda. A fost pentru Ela. E pentru sotul ei. Ceea ce vreau sa va arat e ca pentru a face o agenda e o munca… serioasa.  Foile trebuie cusute, lipite pe cotor, coperta trebuie taiata, lipita, decorata si apoi cele doua parti puse impreuna. Nu-mi reuseste nici acum din prima totdeauna. Dupa cum bine se poate vedea din poze, prima data hartia de legatura din interior a fost maro, dar nu am reusit s-o potrivesc destul de repede si s-a adunat. A trebuit s-o refac si am pus un carton negru. Neinspirata decizie. Era prea gros si a trebuit sa-l tai intr-un loc. Invat din greseli. Dar pana la urma a iesit bine.

Cu Tia

Publicat in 10.03.2010 pe restoredbyhand.wordpress.com

Aseara incepusem sa ma simt cum aproape intru in starea aia pe care o recunosc foarte usor… de plangaceala anotimpica. Nu am mai facut nimic de cateva zile… nu am mai lucrat pentru Restored, vreau sa spun. Nu ma pot aduna si as dormi incontinuu. Poate si raceala si-a spus cuvantul (da, m-am racit desi beau ceai verde in fiecare zi si iau vitamine 🙂 ). Dupa cum spuneam, cand am simtit aseara ca ma ia plangaceala m-am pus sa lucrez ceva. Mi-am decorat pusculita cu bani. Desi nu e tocmai o pusculita, e o cutie simpla de lemn. Desi nu sunt tocmai bani, sunt maruntisuri. Si da, pentru cei care nu stiu, eu economisesc 🙂

Asa de cu drag ma uit acum la cutiuta asta… Am primit brosa cu care am decorat-o de la bunica Ioanei. E foarte, foarte veche, dupa cum bine se poate observa si cu ochiul liber. Nu avea piatra mare din centru asa ca am tot incercat sa o vopsesc cu lac, dar nu a prea iesit. Am decupat o bucata de panglica si am lipit-o de lacul care inca era neuscat.

Sticla e din turele de carat acasa sticle din Puzzle. Tais si Fla imi puneau la pastrare sticlute mari si mici. Eu doar ce am vopsit-o. Trandafirul e de la socrul Mariei, pentru Maria.

Albumul Sergiului

Publicat in 16.02.2010 pe restoredbyhand.wordpress.com

Imi propun sa fac multe, dar ma trezesc ca apuc sa duc la bun sfarsit doar putine din toate astea. Asadar, cam ceva de genul s-a intamplat si cu albumul Sergiului. Nu mai stiu de cand i-am spus ca ma apuc de album, dar m-am tot luat cu nu stiu ce si numai nu l-am gatat.

Sergiu are un loc aparte in inima mea. E un prieten adevarat. Farmecul lui consta tocmai in unicitatea lui, in modul lui real pana la brutalitate uneori de a-si arata dragostea :) Dar odata ce ti se lipeste de inima baiatul asta, e ca un scai; nu mai scapi de el. Iar ceea ce admir la el foarte mult e pasiunea lui pentru fotografie. Un aparat foto in mana lui poata sa surprinda cele mai inedite cadre. Acum, daca eu ar fi sa fac o poza cu acelasi aparat, aoleu! Roxana tot timpul ma cicalea ca nu stiu nici macar sa incadrez bine. Asta e… nu stiu (incerc sa fur de al ei doi d’ale fotografiei, nu ma intelegeti gresit, nu vreau sa raman ignoranta). Dar Sergiul… Sergiu are un ochi asaaa frumos. Poza de pe coperta caietului e facuta de el. Eu doar am lipit-o. De efect, nu? Pozele lui pot fi vazute pe http://photofreak07.deviantart.com/