Jurnal handmade de piele – Cherry flower

Jurnalul asta a fost o provocare pentru mine datorita detaliilor si finisajelor. Alexandra din Bucuresti si-a dorit un jurnal special, cu 500 de pagini (e cel mai gros din cate am facut) si multe simboluri personale pentru ea pe coperta.

Pentru ca trebuia sa aiba 500 de pagini, am folosit hartie de 80 g. Cu o hartie mai groasa ar fi fost destul de incomod de folosit pentru ca ar fi fost prea gros. Detaliile de pe coperta au fost pictate cu acrilic. Sunt  multumita de cum au iesit, avand in vedere ca nu sunt prea familiarizata cu pictura 😀 Of, cate mai am de invatat!

Multumesc, Alexandra ca ai avut incredere in mine pentru jurnalul tau!

Album handmade de piele – Prajiturique

No, acum chiar simt o dulceata sublima in inima mea in timp ce scriu acest articol! Ideea aceasta pentru album a venit exact la momentul oportun, cand eram invaluita pana peste cap de satenuri sclipicioase si alte textile sufocante. Ancuta din Sibiu m-a rugat sa-i fac un album pentru o prietena care urma sa aiba nunta. Nu va pot explica ce mult m-am bucurat sa ma deconectez de la ce faceam si sa pun cap-coada acest album! M-am distrat foarte mult in timp ce-l faceam.

Paginile sunt ‘sfartecate’ manual, coperta e din piele pictata cu acrilic. Mi-a placut mult ideea de cupcakes pe coperta, in romaneste, prăjiturique.

Pentru ca i-a placut foarte mult albumul si s-a despartit greu de el, mi-a cerut sa-i fac si ei unul, pe care-l voi termina azi. Intr-un alt numar (sper ca nu foarte indepartat) am sa vi-l arat.