Black and white ballad – jurnal handmade

Invat pentru scoala de soferi, din cauza asta nu am mai postat nimic nou pe site de ceva vreme. Ma doare capul de la atata mecanica auto. Bine ca stiu care e sistemul de directie, franare, ce-i ala mecanism de distributie si cum se face ca daca-i pun combustibil masinii, ma duce unde vreau (biiineeeeee, daca si celelalte piese sunt la locul lor si in buna stare de functionare si eu mai am destula determinare sa ma urc la volan sa conduc prin Clujul vesnic aglomerat). Of, e greu! Am inceput scoala de soferi cam de un an deci cam ar trebui s-o termin.

Apropo de scoala, am facut acest jurnal-album de poze prin iunie, inainte sa plec in Italia in vacanta. A fost cadou pentru un baiat de la o tanara foarte draguta. Inauntru am mai pus cateva poze cu ei, dar am vrut sa le pastrez intimitatea si nu le-am postat.

It’s all about the heart – jurnal foto

Acesta este un jurnal foto. Nu pot/nu am voie/mi-e frica sa spun prea multe despre povestea acestui jurnal-album foto. Cel putin nu inca.  Dar imi place asa tare cum a iesit!!! A fost primul caruia i-am lasat marginile foilor nefinisate. Bineinteles ca la cerere, pentru ca daca ar fi fost dupa mine le-as fi taiat. Doar ca arata muuuult mai bine asa, brut. In fine, din nou Sergiu mi-a mai dat o lectie. Multumesc, Serj, ca ai colaborat la realizarea acestui album. Tot invat lucruri noi.

Pozele sunt facut de Sergiu.

Friendships to remember – jurnal-album handmade

Mi se pare mult mai usor sa pun titlu in engleza. Mai la indemana, mai scurt, mai concis. Nu vreau sa intru acum in polemicile actuale, cum ca engleza de e azi a devenit ca franceza lui Caragiale. Iubesc limba romana, am predat romana, prefer sa scriu in romana. Dar parca tot mai usor mi-e sa insumez niste idei in engleza.

Si unde mai pui ca albumul e pentru Roxa. In cele din urma ea se va muta in State si engleza va deveni a doua ei natura. In albumul asta ne va duce pe noi toti, prietenii ei, la noua ei casa. Pe langa pasiunea ei pentru scris mai are si cea pentru fotografie. Pozele sunt facute de ea.

Perseverenta e mama reusitei

Acest album a fost trimis la Bucuresti. Trebuia sa fie mare si incapator si cu suflet. M-am apucat de lucru, dar nu stiam ce ma astepta. A fost primul album la care am vrut sa renunt. Atata de mult am lucrat la el incat nu credeam ca o sa ma mai pot bucura cand va fi gata. Nu a fost asa, m-am bucurat foarte tare cand l-am vazut gata si mi-a placut ce a iesit. Dar lucrul la el a fost foooarte mult. Cel mai tare m-am stresat cu taiatul hartiei de matase care venea pusa intre fiecare foaie de carton. Coperta albumului e imbracata cu hartie manunala, dar pentru ca avea o culoare galbuie ce nu se potrivea cu foile de carton din interior, a trebuit vopsita cu cafea, sa aiba aerul ala vintage. Am scaldat-o din belsug in cafea (cu multa grija pentru ca hartia manuala e foarte fragila cand se uda) si apoi am pus-o la uscat pe uscatorul de rufe. Extraordinar de profi, ce sa zic. Dar a iesit culoarea dorita. Si asta conteaza.

Album pentru Oana

Publicat in 23.02.2010 pe restoredbyhand.wordpress.com

Mi-a scris Oana intr-o zi ca ar vrea un album facut de mine. M-am bucurat foarte important pentru ca nu mai vorbisem cu ea de mult si astfel se anunta o noua intalnire d-a noastra. Pe Oana o cunosc de multi ani, din primii ani ai mei de Cluj. E una dintre persoanele cu care desi nu ma vad des, totusi cand ne intalnim putem vorbi ca si cand nu ne-am fi vazut de ieri. E plina de viata, colorata si cu o inima mare pentru cei din jurul ei. Are un umor asa de fain, ca ai tot asculta-o povestind. Mi-a spus ca s-a mutat in casuta ei si m-a invitat sa merg in vizita. Atat mi-a trebuit. Sa stii, Oana, ca voi chiar veni!
Mi-a spus ca vrea un album mai vintage si cam asta a iesit. Inca o chestie draguta… a vazut pe blog mini jurnalele cu lant pe care le-am daruit prietenelor mele de Craciun si cu o fraza de genul: “Hai, ca un pic de prietena ti-s si io, vreau si io unu!” cum as fi putut sa nu-i fac?! 🙂 )

Albumul Sergiului

Publicat in 16.02.2010 pe restoredbyhand.wordpress.com

Imi propun sa fac multe, dar ma trezesc ca apuc sa duc la bun sfarsit doar putine din toate astea. Asadar, cam ceva de genul s-a intamplat si cu albumul Sergiului. Nu mai stiu de cand i-am spus ca ma apuc de album, dar m-am tot luat cu nu stiu ce si numai nu l-am gatat.

Sergiu are un loc aparte in inima mea. E un prieten adevarat. Farmecul lui consta tocmai in unicitatea lui, in modul lui real pana la brutalitate uneori de a-si arata dragostea :) Dar odata ce ti se lipeste de inima baiatul asta, e ca un scai; nu mai scapi de el. Iar ceea ce admir la el foarte mult e pasiunea lui pentru fotografie. Un aparat foto in mana lui poata sa surprinda cele mai inedite cadre. Acum, daca eu ar fi sa fac o poza cu acelasi aparat, aoleu! Roxana tot timpul ma cicalea ca nu stiu nici macar sa incadrez bine. Asta e… nu stiu (incerc sa fur de al ei doi d’ale fotografiei, nu ma intelegeti gresit, nu vreau sa raman ignoranta). Dar Sergiul… Sergiu are un ochi asaaa frumos. Poza de pe coperta caietului e facuta de el. Eu doar am lipit-o. De efect, nu? Pozele lui pot fi vazute pe http://photofreak07.deviantart.com/