Praying hands – jurnal de piele

Jurnalul acesta a fost pentru o prietena. Am reliefat in piele conturul mainilor, dar musai trebuia sa le si desenez ca sa se inteleaga ce era acolo. Am avut emotii, sincer. Stateam linistita si asteptam sa se usuce jurnalul ca apoi sa-l desenez, cand suna telefonul si Cami ma roaga sa i-l duc in 10 minute in fata la Cinema Republica pentru ca trebuia sa ajunga la aeroport. Nu am avut timp sa ma gandesc mult si in 5 minute a trebuit sa-l desenez si sa fug cu el. A iesit foarte bine, zic eu, chiar daca a fost desenat pe fuga 🙂

 

Jurnal de piele pentru Ela

Cand i-am dat albumul pentru parintii ei, i-am dat Elei si acest jurnalut legat in piele. A fost un cadou pentru ea. M-am gandit ca daca e asa micut poate sa-l ia cu ea pentru tot, avand in vedere ca si calatoreste mult. Sigur are destule idei si ganduri pentru a le scrie. Daca si scrie la fel de repede cum vorbeste, trebuie sa ma apuc deja sa fac un alt jurnal pentru ca acesta nu e destul de incapatator. 🙂

Toate panzele sus! – jurnal din piele

Acest jurnal a fost pentru o matusa, despre care am inteles ca este o fire aventuriera ce priveste cu speranta spre ziua de maine, desi uneori corabia vietii trece si prin furtuni. Corabia a fost simbolul pe care si l-a dorit pe coperta. Cineva zicea: nu pot sa schimb directia in care bate vantul, dar pot sa-mi ajustez panzele ca sa ajung intotdeauna la destinatia dorita. Sper ca matusa aceasta sa aiba de fiecare data putere sa-si ajusteze panzele pentru a naviga si a ajunge totdeauna la un tarm sigur.

 

Set cu Biblie si jurnal din piele – Bible and Leather Journal Set

Am primit un telefon de la Ramona din Baia Mare si m-a ruga sa fac pentru cineva un set cu o Biblie si un jurnal de piele, plus o husa de telefon. Setul acesta a fost pentru o fetita de 10 ani careia i s-a descoperit o forma de cancer si acum trece prin tratamentul cu raze. M-a impresionat povestea asta. Ii doresc multa sanatate fetitei si ma rog pentru ea.

Cealalta husa de telefon, negru cu argintiu, este pentru Ramona.

And the journey begins – suede leather journal

Povestea acestui jurnal e cu totul speciala. A fost pentru Cristina din Bucuresti si va fi facut cadou sefei ei care merge in Africa pentru a scrie o carte. Cat de taaare! Deci s-ar putea sa inceapa sa scrie acea carte in jurnalul asta! Imi fac si eu filmele mele in cap 🙂 Un gest foarte frumos din partea Cristinei. Cred ca sefa ei e o femeie deosebita. Oricum, ii doresc mult succes in materializarea proiectelor ei. 

I want to break free – suede leather journal

Jurnalul acesta de piele intoarsa este o editie speciala cu ocazia examenului meu pentru scoala de soferi. Acum cand ma uit la el ma ia cu durere de inima pentru ca nu mi-am luat examenul la proba practica si orice masina pe care o vad ma face sa suspin. Stati linistiti ca-l voi lua data viitoare si nu sufar foarte tare. Adica nu mai sufar deloc, am suferit doar in ziua respectiva si apoi gata. Masinuta de pe coperta e masinuta visurilor mele: micuta, draguta si pe numele ei de Gloria. Ma gandeam sa-mi notez in jurnalul asta toate cheltuielile pe care le voi avea cu masina. Sper sa nu ma sochez prea tare de cati bani imi vor trebui. Oricum, nu ma stresez foarte tare pentru ca nu am inca o masina. Ca sa am masina, trebuie sa am carnet prima data. Deci sunt sigura ca dupa ce-mi voi lua carnetul va veni si masina (asta e o gandire prin credinta 🙂 ).

Butterfly grace – jurnale din piele

In luna octombrie se va tine la Scoala Biblica “Cristos pentru Romania” o conferinta special pentru fete. Am fost si anul trecut si am plecat imbogatita sufleteste de acolo. La un moment dat a fost si o tombola cu premii sponsorizate de Salonul Fuxia. Anul asta o parte din premiile vor consta si din cateva jurnale si mini jurnale facute de mine (m-am bucurat foarte important cand mi-au propus fetele asta; multumesc Dori si Roxa). Jurnalele din poza sunt doar o parte din cele pregatite, pentru restul va trebui sa veniti la conferinta (numai fetele! 🙂 ). Va incurajez sa veniti pentru ca va fi un timp minunat.