Sarbatori fericite!

De azi restored e in vacanta! Yuupppyyyy!!! Uitandu-ma in urma, a meritat toata munca si efortul depus (am avut multe zile in care lucram de la 8 dimineata la 11 seara). Dar ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat sanatate si inspiratie sa lucrez si astfel am putut sa cunosc oameni speciali prin restored, sa aud povesti care m-au impresionat pana la lacrimi, dar care m-au si incurajat datorita marturiei de viata a persoanelor care-mi scriau. Si bineinteles fara sprijinul si dragostea lui Andrei, sotul meu, nu as fi putut sa fac mare lucru. Te iubesc!

Va multumesc voua, tuturor celor care iubiti lucrul facut de mana, personal si unicat. Datorita voua restored infloreste.

Va doresc sarbatori pline de pace si bucurie! Isus merita toata atentia noastra de sarbatorile acestea, El e sarbatoritul, Mesia asteptat care a venit in lume!

happy_holidays_599

Sursa foto: http://www.tonido.com/blog/index.php/2010/12/24/happy-holidays-from-tonido/

Sustin oamenii intreprinzatori

M-am hotarat sa fac o noua categorie in care sa apara persoanele/proiectele/initiativele pe care le admir.

Am sa deschid aceasta categorie cu o persoana foarte draga mie si familiei mele. Matusa Voichita. Dansa, impreuna cu unchiul Vasile, sunt printre persoanele cu care parintii mei prefera sa petreaca cel mai mult timp. Au o casa (gospodarie in toata regula) pe Valea Borcutului, langa Baia Mare, in care se vede toata energia si dragostea lor pentru munca. Ce bune oua si branza (foarte bio toate) mai apuc sa mananc si eu cand merg la ai mei acasa! 🙂

Lucrurile pe care vreau sa vi le arat sunt niste impletituri din sfoara pe care matusa le face in timpul in care se relaxeaza (si pot foarte bine sa inteleg cum vine asta, relaxare prin munca). Cand faci ceea ce-ti place munca devine o terapie. Am inteles ca si atunci cand merge in statiuni de odihna mainile nu-i stau locului si face impletituri pe care apoi le vinde prin celelalte saloane. Vreau s-o sustin in ceea ce face si ma mandresc cu dansa.  Lucreaza si la comanda, diferite dimensiuni si materiale. Pentru comenzi sau mai multe informatii, dati un telefon (0742909668) si convingeti-va!

 

Poze via Sergiu Salcau.

Jurnal handmade de piele – Heart to Heart

Parca mi s-ar ridica o povara de pe inima de fiecare data cand altcineva imi pozeaza jurnalele sau albumele. Sunt asa recunoscatoare lui Sergiu sau Roxa cand ma ajuta la asta. Mai ales ca a fost tot iarna, si frig, si zapada, si nori cenusii… ma durea capul doar cand ma gandeam ca trebuie sa ies din casa pentru a gasi niste cadre cu o lumina mai buna decat cea care intra pe geam. Toate acestea fiind puse, as vrea sa-i multumesc lui Sergiu ca a facut pozele astea. Serj, nici nu stii ce mult bine mi-ai facut!

Jurnalul a fost comandat de Crina din Bistrita pentru iubitul ei. Are 80 de pagini, iar coperta e invelita cu piele intoarsa desenata cu markere cu vopsea. I-am atasat si niste inchizatori (desi sunt mai mult simbolice). A fost foarte personal pentru ca a dorit sa apara pe el mai multe mesaje reprezentative pentru ei.

Biblie de piele intoarsa – Deep Magenta Butterfly

Cu coperta aceasta am incercat sa impac o multime de lucruri pe care si le-a dorit Rossie Pacurar pentru Biblia ei. De multe ori oamenii vin cu o anumita idee in minte, idee formata dintr-o particica din asta si apoi putin din asta si inca un pic din cealalta. Partea speciala la lucrul facut de mana, handmade, e ca de cele mai multe ori ideea din cap nu se va materializa exact asa in obiectul lucrat. Nu se intampla asta nici cand il faci tu, daramite cand il face altcineva. Asta e si un lucru extraordinar pentru ca de fiecare data iese ceva unic si original, dar la unii poate naste frustrari (nu a fost cazul lui Rossie pentru ca ei i-a placut foarte mult cum a iesit Biblia).

Oricum, din cele cateva indicii pe care mi le-a dat s-a nascut aceasta coperta din piele intoarsa. Fluturasii i-am reliefat si apoi i-am desenat cu markere cu vopsea.

Toate panzele sus! – jurnal din piele

Acest jurnal a fost comandat de Diana Barcan pentru matusa dansei, despre care am inteles ca este o fire aventuriera ce priveste cu speranta spre ziua de maine, desi uneori corabia vietii trece si prin furtuni. Corabia a fost simbolul pe care si l-a dorit pe coperta. Cineva zicea: nu pot sa schimb directia in care bate vantul, dar pot sa-mi ajustez panzele ca sa ajung intotdeauna la destinatia dorita. Sper ca matusa dumneavoastra sa aiba de fiecare data putere sa-si ajusteze panzele pentru a naviga si a ajunge totdeauna la un tarm sigur.

Multumesc pentru comanda dumneavoastra. Mi-a facut placere sa lucrez la acest jurnal. Ii urez multa inspiratie si indemanare sotului dumneavoastra in ‘caietit’.

Happy birthday, baby!

Baby Eric implineste 1 anisor. Nu-mi vine sa cred cum a trecut de repede timpul. Parca acum, nu demult, m-am intalnit cu Ligiuta si era tare nerabdatoare sa treaca toate lunile pana sa-l tina in brate. Este un baietel plin de viata (cum le sta bine bebelusilor) si de multe ori imi scrie si el pe messenger cand incerc sa vorbesc cu mamica lui. Ceva de genul e mesajul lui: “esgwreg wgvgvj fwefffffffffffwIIIII     sdofijssfj  ghgfvjfdjfgjfd”, am incheiat citatul :)) La multi ani, Eric, sa cresti mare mare si sa ii asculti pe mami si pe tati!

Coffee tree

Azi dupa ce am terminat copacelul din cafea imi venea sa rad ca si Mandark si apoi sa fac o roata tiganului de bucurie. Cum in camera e prea putin spatiu, am facut doar rasul, roata tiganului doar in inima mea (nu ca altfel as putea-o face…).

Copacelul de cafea e facut din boabe de… cafea, atent selectionate pentru a indeplini cele mai exigente cerinte estetice. Fiecare boaba a fost atent lipita cu silicon de un glob de plastic, iar pamantul din ghiveci si trunchiul copacului au fost sustrase neobservat din gradina de pe Decebal. Piesa de rezistenta e panglica visinie care aduce pata de culoare de care are nevoie fiecare copacel de cafea.

Inca nu pot pentru ca sa spun cui ii va fi daruit copacelul ca sa ramana o surpriza. Este cadou de casa noua. Dar ce pot sa va spun e ca voi face si la comanda copacei din cafea (sau orice alte seminte, mai putin mac). Asa ca va incurajez, puteti sa apelati la mine cu incredere, fie ca vreti unul pentru casa voastra, fie ca vreti sa-l faceti cadou. Sunt foarte de efect.