Am facut pentru Ioana Fodor si colega ei de clasa cate un album de poze pentru absolvire. Nu am apucat sa le fac poze pentru ca am plecat in Oradea si le-am terminat de cusut acolo intr-o noapte. Noroc cu draga de Ioana ca a facut ea poze albumului ei si mi le-a trimis. Multumesc, Ioana.
Miercuri inainte de a pleca in vacanta m-am intalnit cu Roxana, colega Alexei, pentru a-i da jurnalul. A fost cadou pentru prietenul ei.
De fiecare data dupa ce dau un lucru facut de mine parca dau cate o parte din mine. Imi sunt asa dragi toate… si tot ce-mi doresc e sa fie iubite si folosite. Ma tot gandesc apoi si analizez reactia persoanei cand a vazut prima data produsul finit. M-ar durea inima sa stiu ca lucrurile facute de mine nu-s apreciate la adevarata lor valoare. Incerc pe cat posibil sa comunic cat mai bine cu persoanele respective, sa inteleg ce vor, ce asteptari au ca apoi sa pot sa le onorez cat mai bine pot. Ma intereseaza mai putin sa ma impun eu, sa-mi impun propriul stil. Am si eu un cuvant de spus in ceea ce priveste procesul de creatie, e clar, dar incerc sa urmaresc indicatiile persoanei, pe cat posibil. Nu-mi trebuie bucurie mai mare decat sa vad satisfactie in ochii lor. Nu stiu cum voi face pe viitor, cum imi voi ajusta stilul de lucru. Probabil ca-mi voi standardiza cateva produse, dar deocamdata interactiunea cu oamenii imi aduce cele mai multe satisfactii. Experimentez. Sigur peste catva timp, cand ma voi uita inapoi, voi zambi ingaduitor fata de idelile de acum 🙂 Vom vedea.
Ceea ce vreau sa va spun cu toate astea e ca a insemnat foooarte mult cand Alexa mi-a trimis un email in care mi-a spus ca prietenul Roxanei a fost foarte incantat de jurnal. Multumesc, Alexa, draga… nici nu stii ce chestie mare ai facut.
Nu prea stiu ce sa spun despre acest guest book. Si eu am ramas fara cuvinte dupa ce l-am terminat. Foarte tare-mi place cum a iesit. Guest book-ul are 56 de pagini, coperta este imbracata cu vatelina, saten alb si dantela violet. Se inchide cu un brandenburg alb.
Ma duc acum la un colazione italienesc 😀
Desi sunt in vecinatatea Venetiei si imi vad in cea mai mare parte a timpului de plaja si joaca, nu pot sa nu ma gandesc si la ‘copilul’ meu pe care l-am crescut cu sudoarea fruntii (bine, si Andrei a facut mult din ce inseamna restored – suportul tehnic, recunosc public). Asa ca am sa mai postez cate ceva pentru ca, slava Domnului, am destule poze. Am lucrat foarte mult in ultimul timp, asa ca in pauza asta am timp sa expun lucraturi finalizate.
Jurnalul de fata a fost pentru Anca Suciu, ‘ca cadou’ pentru o prietena de-a ei. Mi-a dat o multime de indicatii, iar poza trebuia musai sa apara pe coperta. Am printat-o si voila!
Vad ca ma specializez si pe curele de ceas. Nu vreau sa fac din asta un obicei (deci nu va aduceti ceasurile la mine), dar imi place din cand in cand sa-mi mai schimb indeletnicirile. Cureaua din poza imi place foooarte mult cum a iesit, dar mai ales ceasul. Cu cata mandrie l-am purtat pe mana pana sa-l inapoiez Simonei! Cureaua originala a fost din piele alba, dar in timp s-a uzat. Am avut acasa o bucata din pielea asta argintie. Parca mai bine mi se pare ca se potriveste cu ceasul. In interior, ca intaritura, am ales piele gri.
Asa arata cureaua dupa o saptamana de purtat. Simo si-a oferit manutica drept suport pentru minunatul ceas restaurat.
Am auzit despre Luciana ca dupa ce a primit scrapbook-ul nu a lasat pe nimeni sa treaca prin cladire fara sa-l vada. Asemenea revarsari de entuziasm ma fac sa merg mai departe, sa lucrez pentru oameni, sa pun in practica ideile si dorintele lor. Lucico, sa te bucuri de el si sa il umpli cu lucruri dragi!
Multumesc, Maria, ca te-ai sacrificat sa tii scrapbook-ul in mana pentru poze. Esti o prietena de nadejde! :*
Nu va pot explica ce mult imi place cum a iesit aceasta coperta. Am fost topita dupa ce am vazut-o gata. Unele lucruri pe care le fac imi plac. Altele le ador. Iar la altele nu as mai vrea sa renunt. Coperta asta e in ultima categorie. Musai trebuie sa-mi fac si eu ceva de genul. Este Biblia Oanei Hotea, mi-a adus-o saptamana trecuta sa-i schimb copertile si mi-a zis ca-mi da mana libera sa fac ce vreau eu. Cuvintele astea parca sunt magice, dintr-o data incep rotitele mele sa se invarta. A fost o placere sa lucrez la ea.
